„I am sorry, son! I should have done it better!”
Am terminat aseară serialul Adolescence. Știu că se discuta mult pe marginea lui deși abia a fost lansat. Mă interesează puțin spre deloc părerile altora despre filme. Și nu vorbesc din autosuficiență. Pentru mine un film este că vinul, îmi place sau nu îmi place, mă mișcă sau nu mă mișcă. Nu mă interesează dacă primește medalii sau dacă este propus la Oscar sau la nu știu ce Zmeură, așa cum este în lumea filmelor
Mi-a plăcut și m-a speriat subiectul. Mai actual de atât nici că se poate iar dacă sunt părinți care nu sunt atinși….mă . Mi-a plăcut jocul actorilor. Puștiul mi se pare genial, atât cât pot eu aprecia. Și da, am plâns de m-am spart.
Bullying, singurătate, social media
Serialul are patru episoade filmate fiecare dintr‑un singur cadru continuu, în timp real. Această tehnică „one‑shot” adaugă o tensiune aproape palpabilă. Au fost momente in care am simțit cu adevărat fiecare emoție a personajelor.
Povestea principala, arestarea unui băiat de 13 ani pentru un presupus omor, se împletește cu teme majore ale prezentului: bullying-ul online, singurătatea adolescentină și influența algoritmilor de pe rețelele sociale. Unele subiecte si dialoguri au fost greu de înțeles pentru mine. În condițiile în care băiatul meu cel mic abia a trecut de perioada adolescenței. Cel puțîn conform vârstei din buletin.
Mi-am dată seama că nici măcar eu, deși mă consider o mama interesată și implicată în realitatea tinerilor nu am habar despre multe. Știu că ar putea să fie părinți care să spună că povestea se întâmplă în Anglia, că la noi nu este chiar așa. Recunosc că am fost tentată să merg și eu in această direcție. Apoi mi-am dat seama că subiectul este actual și universal valabil.
Fiecare dialog, fiecare pauză tăcută, m-a adus mai aproape de întrebarea centrală: ce aș face eu, dacă vreunul din băieții mei ar fi pus sub acuzare?
Niciodată nu este prea târziu
„I am sorry, son! I should have done it better!”
Câte greutăți și regrete pot încăpea în aceste cuvinte? Câtă dorință de a schimbă trecutul, de a fi fost mai bun, mai prezent, mai atent?
Adolescența este o călătorie a descoperirii, dar și a greșelilor – ale noastre, ale celor din jur.
Uneori, părintele din mine nu a știut să arate iubirea așa cum mi-aș fi dorit.
Uneori, copiii nu înțeleg durerea din spatele tăcerii unui adult.
Aș îndrăzni să spun că niciodată nu este prea târziu. Cel mai important este să înțelegem, să acceptăm că greșim și să învățăm. Să fim mai buni! Să iubim fără rezerve!
Dacă ai ceva de spus cuiva drag, spune-i azi.
„I am sorry, sons! I should have done it better!” – pentru cei 2 băieți ai mei