Cine (naiba) mai face papanași în ziua de azi?
A fost o întrebare pusă la o masă cu mai multe persoane influente pe partea de gastronomie iar eu am tăcut deși aș fi vrut să răspund. Parte din persoanele participante habar nu aveau cine sunt și în ce industrie lucrez sau unde „am vârâtă cartea de muncă”, vorba unui clasic în viață.
Am simțit un nod în gât la auzul întrebării. Știam că preparatele prezentate și degustate de noi la acea masă au fost o nebunie, pregătite de chef de renume. Am tăcut știind că desertul delicios pe care l-am primit la final și care a fost apreciat cu super laude era semnat de un patiser cu studii prin alte țări. Și chiar nu aveai cum să nu îl apreciezi și să nu îl lauzi pentru că avea un gust divin. Am tăcut pentru că am știut că așa cum a fost pusă întrebarea despre papanași se referea la faptul că aceștia nu mai au ce căuta într-o lume în care există astfel de deseturi delicate. Și câteva din răspunsurile venite mi-au confirmat acest lucru.
Ce caut aici?
Ascultând conversația, prima întrebare care mi-a venit în minte a fost „Ce naiba caut eu aici?” Bine, nu este prima oară când am astfel de conversațîi cu mine. Apoi m-am întrebat dacă tradiția mai are loc într-o lume în care fine dining-ul și deserturile sofisticate sunt la mare căutare. Și, din păcate, nu am avut curaj să spun ceva. Am gândit din nou că tot ce pregătim noi la vilă este mult prea simplu atunci când faci comparație cu ce era pe masă noastră la acel moment. Dar adevărul este că mi-ar fi plăcut să spun că noi facem papanași. Facem acest desert care pentru ei părea depășit de timp într-o era a mousse-urilor fine și a bucătăriei moleculare. Noi îi facem și ii facem foarte bine iar oaspeții noștri sunt fericiți cu ei. Oare nu despre această este ospitalitatea la finalul zilei, despre oaspeți fericiți?
Aș vrea să am uneori mai mult curaj și încredere în ceea ce facem noi la Vila Transylvanian Inn. Viața de zi cu zi dovedește că nu doar marii chefi fac oamenii fericiți prin mâncare. Avem atâtea testimoniale lăsate de oaspeții noștri despre preparatele noastre, despre deserturile noastre. Am primit atâtea aprecieri de-a lungul anilor. Și totuși, încă mai am tendința de a le compara cu delicatesele pe care le mănânc sau le văd în alte părți. În această comparație m-am dus și la masa cu pricina. Aceeași comparație m-a făcut să tac atunci când s-a pus întrebarea referitoare la papanași.
Ospitalitatea nu înseamnă doar stele Michelin
Ospitalitatea nu înseamnă doar fine dining, stele Michelin sau bucătari și cofetari școliți la Londra sau la Paris. Ospitalitatea înseamnă și oameni simpli, care gătesc cu suflet, cu ingrediente bune, cu drag pentru cei care le calcă pragul. Și despre astfel de oameni este vorba și la noi la vila. Cele doua Doamne Bucătar care gătesc cu mult gust dacă este să credem în aprecierile primite de la oaspeți. Pentru că oaspeții nu merg doar la restaurante cu stele Michelin.
Este loc pentru noi toți sub soare, și pentru cei care aleg simplu, tradițional dar cu gust și pentru cei mai sofisticați. Este loc și pentru hoteluri cu șapte stele și pentru corturi pe malul mării. Doar clienții sau oaspeții pot decide dacă o afacere în domeniul HoReCa merge mai departe sau trage obloanele.
Câte hoteluri de șapte stele și câte restaurante cu stele Michelin avem în România? ZERO. În schimb, în zona Bran – Moieciu numărul pensiunilor agroturistice care oferă mâncare tradițională a crescut considerabil în ultimul deceniu. E adevărat că Bran nu reprezintă toată România dar nici preparatele fine dining din București nu reprezintă toată gastronomia românească. Iar fine dining este o experiență nu mâncarea de zi cu zi.
Așadar, răspunsul meu, cu întârziere la întrebarea cu pricina este: Papanașii nu doar că ÎNCĂ se caută, dar sunt un simbol al gastronomiei românești. Turiștii români și străini îl adoră. Nu e nevoie să reinventăm mereu roata pentru a oferi o experiență memorabilă.
Noi facem papanași buni și ne mândrim cu ei!